Deadline creatie logo - 31 martie.
Timp util creatie - 4 zile
-----------------------------------
=>Aiurea'n tramvai
Cand inchid ochii mai ales, o vad ca pe o rampa de lansare. Ma imbrac in Evel Knievel si sub lumina aplauzelor si ropotul de reflectoare, ma indrept catre ea. Ma sui pe logo, imi desfac proiectul si zboooor. Dedestubtul meu, viermele - blazaj isi casca molatec cloaca grozava, gata sa ma cuprinda. In slow-motion, ca in filmele oldskool, pleata imi zboara in vant iar eu plutesc cu ochii inchisi si o grimasa orgasmica pe fata. Contrastul dintre linistea mea absoluta de fat in pantece si pericolul de sub mine toropeste privitorul. Ma asteapta lumea mea dincolo. Dar o sa ajung la mal?
Nu stim inca, vom vedea.
Olimpiada Comunicarii ma incanta. Pot sa ma arunc de pe ea in sus si lumea ar fi a mea.
Daca inving.
Si uite-asa
incep periplul meu...
prin lumea mea.
joi, 27 martie 2008
Copilarie veche VS copilarie noua
Caramida noua, da Doamne sa ploua! Recent am vazut pe youtube (as putea sa dau embeded dar nu identific mesajul textului urmator cu mesajul melodiei deci dau doar linkul: http://www.youtube.com/watch?v=BYwr2CpGw48 ) o piesa in care se prezinta diferentele de lifestyle ale celor ce au fost copii si ale celor ce sunt inca. Nu e prima oara cand aud mesaje stereotip de gen "pe vremea mea" dar parca imi starneste repulsie faptul ca acum le aud din guri proaspat deschise si minti semiluminate.
E ceva cand imi spune baba de la paine cum era "pe vremea" ei. O inteleg. Viata ei e penumbra. Acum rumega incet cu gura fara dinti din toate amintirile iar ecourile vietii ei vibreaza viata in jumatatea de trup care inca n-a trecut "spre lumina alba". Dar minti in bobocul varstei, ale unor indivizi despre care se presupune ca isi traiesc viata (si se bucura de ea), sa priveasca cu repulsie copii si superficialitatea lor si sa-si exprime dezgustul cu atata pedanta si competenta asumata ma depasesc pe de-a'ntregul.
Pentru cei care impartasesc ideea "melodiei" de pe youtube, o s-o iau cronologic:
1.Bunicii nostri se bucurau daca, pe toloaca, aveau o minge din carpe. Asa erau de saraci incat carpele se gaseau greu. Deh, oamenii purtau ce aveau pana la uzura terminus. Si traiau fericiti. Parintii lor, strabunicii nostri, erau fericiti.
2. Parintii nostri erau cei mai tari cu o minge artex, mai sus de atat nu se putea. Magnetofoanele... deh, erau la moda mare si frecventa mica, nu toata lumea avea asa ceva. Cat despre semicursiere, mai mai ca posesorul uneia simtea pe fata (pe langa vant) privirile invidioase si admirative ale celor din jur. Parintii lor, bunicii nostri, erau fericiti stiindu-i.
3. Noi am crescut cu napolitane Kuku-ruku (bun si duce, doar cu crema de cacaooo), bomboane fondante, suc Tropicana, praf de suc Tang, Pepsi la litru al lui nea' Nicu si restul pomelnicului pe care-l face soloistul piesei youtubiene. Pe langa dulciuri, unii dintre noi mai norocosi aveau tastaturi Felix si HC98 cu care dadeai comanda "draw 99" si daca aveau si mai mare noroc, pupau si casetofon cu jocuri pe caseta. De aici in sus, erau doar cei pe care nu-i vazuse nimeni dar despre care toata lumea auzise: posesorii de console Sega originale. Ei bine, ei erau legende in picioare. Pe langa astea, tin minte de pufuletii mari de Braila, seminte la 1000 de lei, Pegas... Dulce ne era viata. Parintii nostri erau fericiti, vazandu-ne.
4. Intru in supermarket. Aleile cu dulciuri sunt cam de aceeasi marime cu aleea pe care ma trageam cu Pegasul meu de care eram extrem de mandru. Prin ele, cei mici nu se inghesuie decat insotiti de mama. Intr-adevar, maselutele lor cer dulce... dar nici ei nu stiu ce, mai exact. Fratii lor mai mari cauta pe google cate glucide are, cu adevarat, ciocolata X. Dupa aia, fac un WoW mic, eventual "un dust sau un aztec". Parintii lor sunt fericiti... cateodata.
Si uite-asa ne-am incheiat periplul cronologic. Visavi de comportamentul celor mici:
Psihologii certifica faptul ca cei mici, de pana la 7 ani imprima comportamentul parintilor (sau al idolilor lor) in propriul comportament. Or, parintii copiilor de astazi nu sunt tocmai cei care comenteaza cu atata negativism de proprii lor copii pe care nu-i mai multumeste nimic? Dar pe parinti ce-i multumeste? Bunicul meu nici macar nu i-a propus tatalul meu sa aleaga drumul pe care l-a ales. Tatal meu (slava Domnului, norocul meu, desi nu cred ca au facut multi la fel) nu mi-a impus sa fac nimic. Cei de astazi vor copilul la pian, la cea mai buna gradinita cu profil de engleza, la Colegiul National (o mare cloaca in care nu inveti ce sunt animalele ci inveti sa fii tu unul), la master la facultatea X si doctorat la Y. Bineinteles! Atunci ii va fi bine, zice parintele sau. Asa o fi?
... Da. (tensiune, publicul asteapta cu sufletul la gura) ...
Buzzzzzzz, raspuns gresit! (trapa se deschide si parintele-complex cade in nebuloasa realitatii. Ahhh! Dura cadere, nene. Publicul aplauda.)
Si pana la urma, ce ii face pe cei mici sa nu fie atat de fericiti?
Ein. Parintii n-au reusit prea multe in viata din varii motive iar acum copilul invata de-i sare capu' ca sa recupereze si ce n-a invatat taticu' sau mamica. Lasa mama, sa fii tu realizat si fericit. Cand frate? Cu derivatele in mana pe buda, sau intre facultati, in vacanta de vara, cu bibliografia selectiva?
"Pai bine, vrei sa spui ca n-ar mai trebui sa invatam nimic! Pai ajungem o societate de depravati in ritmul asta."
Nu. Tot ce vreau sa spun e ca nu invatatul, neaparat, ne face fericiti. In afara de Andra, colega mea tocilara. Invatatul e bun da' cu mult mai bun cand inveti ce-ti place.
Zwei. Atata stress.... atata cearta... serviciul e nashpa uneori (mai ales cand trebe sa fac WEENUS la sfarsitul lunii), banii nu-mi ajung si nu inteleg de ce, ce hartie igienica sa pun in baie?
Drei. Sunt o rotitza esentiala intr-o corporatie multinationala de succes. Sunt sigur ca eu am adus particula "succes" in constructia de mai sus. Sau cel putin asa imi spune managerul meu.. Eu pot. Eu vreau. Si totusi, revenind, eu mi-am vazut-o azi? De la boom-ul migratiei rural-urban care la noi a inceput o data cu vremea lu' ceashca si pana astazi, observam cat de mici suntem in metropolele noastre. Femeia din tramvai are haina la fel cu femei-mea, eu conduc masina firmei identica la model si culoare cu cea a colegului meu, tv-ul meu e la fel de obsolit ca al madamei Verzescu de la 3, in fine... sunt un nimeni, nicaieri. Deci am nevoie de mandria si de stima de sine pe care mi-o aduce exercitiul yoghin numit "lucru in corporatie sau companie de 300+ de angajati". In schimb, Dumnezeu e un Cuvant uitat in constructia aia de langa scoala lu' fi-tu....aaa..... cum ii zice..... asa, biserica... Locu acela une merjem can' botezam, cununam, dam de greu spiritual si avem nevoie de soul-building (trendy termen, eh? fii atent, inchipuie-ma mestecand ciunga la misto si rostind cuvantul de mai sus. Asa-i ca arat ciumeg?).
Toata lumea isi pune increderea doar in sine, nimeni nu mai stie sa se piarda in recunostinta... Si cat de gri ar arata lucrurile, nu-i tot. Mai nou, lumea nu se intoarce catre Biserica nici cand da de greu. Ca cica are mustrari de constiinta ca se duce acolo doar cand intra in belea si cand ii e bine nu. Pai du-te frate si cand ti-e bine dar numa' dute si acu', ca Dumnezeu nu o sa-si asume sloganul "Quid pro quo" cand ai nevoie de el. Te primeste si asa, cu tot greul tau, chiar daca nu L-ai mai chemat de ani, cat timp a fost ok. Esti copilul Lui si se bucura ca te vede in casa Lui si ca iti aduci aminte de tine in El.
Concluzionand, ie clar. Fii fericit si bucura-te in pana mea de ce ai, ca sa nu ajunga si copilul tau la fel de depresiv. Sau macar, ai grija "bre" sa nu devii un cocalar care, cu shocolata calda in fata, sa rumegi ca babuta din ce-ai trait. Mai ai vlaga in tine...
"Hai sa mai traim, toti viata pe pamant, hai sa mai traim un pic, Haideti sa vedem cum e'n mileniul trei. Si'n mileniul trei vom fi." She frumos, uai...
E ceva cand imi spune baba de la paine cum era "pe vremea" ei. O inteleg. Viata ei e penumbra. Acum rumega incet cu gura fara dinti din toate amintirile iar ecourile vietii ei vibreaza viata in jumatatea de trup care inca n-a trecut "spre lumina alba". Dar minti in bobocul varstei, ale unor indivizi despre care se presupune ca isi traiesc viata (si se bucura de ea), sa priveasca cu repulsie copii si superficialitatea lor si sa-si exprime dezgustul cu atata pedanta si competenta asumata ma depasesc pe de-a'ntregul.
Pentru cei care impartasesc ideea "melodiei" de pe youtube, o s-o iau cronologic:
1.Bunicii nostri se bucurau daca, pe toloaca, aveau o minge din carpe. Asa erau de saraci incat carpele se gaseau greu. Deh, oamenii purtau ce aveau pana la uzura terminus. Si traiau fericiti. Parintii lor, strabunicii nostri, erau fericiti.
2. Parintii nostri erau cei mai tari cu o minge artex, mai sus de atat nu se putea. Magnetofoanele... deh, erau la moda mare si frecventa mica, nu toata lumea avea asa ceva. Cat despre semicursiere, mai mai ca posesorul uneia simtea pe fata (pe langa vant) privirile invidioase si admirative ale celor din jur. Parintii lor, bunicii nostri, erau fericiti stiindu-i.
3. Noi am crescut cu napolitane Kuku-ruku (bun si duce, doar cu crema de cacaooo), bomboane fondante, suc Tropicana, praf de suc Tang, Pepsi la litru al lui nea' Nicu si restul pomelnicului pe care-l face soloistul piesei youtubiene. Pe langa dulciuri, unii dintre noi mai norocosi aveau tastaturi Felix si HC98 cu care dadeai comanda "draw 99" si daca aveau si mai mare noroc, pupau si casetofon cu jocuri pe caseta. De aici in sus, erau doar cei pe care nu-i vazuse nimeni dar despre care toata lumea auzise: posesorii de console Sega originale. Ei bine, ei erau legende in picioare. Pe langa astea, tin minte de pufuletii mari de Braila, seminte la 1000 de lei, Pegas... Dulce ne era viata. Parintii nostri erau fericiti, vazandu-ne.
4. Intru in supermarket. Aleile cu dulciuri sunt cam de aceeasi marime cu aleea pe care ma trageam cu Pegasul meu de care eram extrem de mandru. Prin ele, cei mici nu se inghesuie decat insotiti de mama. Intr-adevar, maselutele lor cer dulce... dar nici ei nu stiu ce, mai exact. Fratii lor mai mari cauta pe google cate glucide are, cu adevarat, ciocolata X. Dupa aia, fac un WoW mic, eventual "un dust sau un aztec". Parintii lor sunt fericiti... cateodata.
Si uite-asa ne-am incheiat periplul cronologic. Visavi de comportamentul celor mici:
Psihologii certifica faptul ca cei mici, de pana la 7 ani imprima comportamentul parintilor (sau al idolilor lor) in propriul comportament. Or, parintii copiilor de astazi nu sunt tocmai cei care comenteaza cu atata negativism de proprii lor copii pe care nu-i mai multumeste nimic? Dar pe parinti ce-i multumeste? Bunicul meu nici macar nu i-a propus tatalul meu sa aleaga drumul pe care l-a ales. Tatal meu (slava Domnului, norocul meu, desi nu cred ca au facut multi la fel) nu mi-a impus sa fac nimic. Cei de astazi vor copilul la pian, la cea mai buna gradinita cu profil de engleza, la Colegiul National (o mare cloaca in care nu inveti ce sunt animalele ci inveti sa fii tu unul), la master la facultatea X si doctorat la Y. Bineinteles! Atunci ii va fi bine, zice parintele sau. Asa o fi?
... Da. (tensiune, publicul asteapta cu sufletul la gura) ...
Buzzzzzzz, raspuns gresit! (trapa se deschide si parintele-complex cade in nebuloasa realitatii. Ahhh! Dura cadere, nene. Publicul aplauda.)
Si pana la urma, ce ii face pe cei mici sa nu fie atat de fericiti?
Ein. Parintii n-au reusit prea multe in viata din varii motive iar acum copilul invata de-i sare capu' ca sa recupereze si ce n-a invatat taticu' sau mamica. Lasa mama, sa fii tu realizat si fericit. Cand frate? Cu derivatele in mana pe buda, sau intre facultati, in vacanta de vara, cu bibliografia selectiva?
"Pai bine, vrei sa spui ca n-ar mai trebui sa invatam nimic! Pai ajungem o societate de depravati in ritmul asta."
Nu. Tot ce vreau sa spun e ca nu invatatul, neaparat, ne face fericiti. In afara de Andra, colega mea tocilara. Invatatul e bun da' cu mult mai bun cand inveti ce-ti place.
Zwei. Atata stress.... atata cearta... serviciul e nashpa uneori (mai ales cand trebe sa fac WEENUS la sfarsitul lunii
Drei. Sunt o rotitza esentiala intr-o corporatie multinationala de succes. Sunt sigur ca eu am adus particula "succes" in constructia de mai sus. Sau cel putin asa imi spune managerul meu.. Eu pot. Eu vreau. Si totusi, revenind, eu mi-am vazut-o azi? De la boom-ul migratiei rural-urban care la noi a inceput o data cu vremea lu' ceashca si pana astazi, observam cat de mici suntem in metropolele noastre. Femeia din tramvai are haina la fel cu femei-mea, eu conduc masina firmei identica la model si culoare cu cea a colegului meu, tv-ul meu e la fel de obsolit ca al madamei Verzescu de la 3, in fine... sunt un nimeni, nicaieri. Deci am nevoie de mandria si de stima de sine pe care mi-o aduce exercitiul yoghin numit "lucru in corporatie sau companie de 300+ de angajati". In schimb, Dumnezeu e un Cuvant uitat in constructia aia de langa scoala lu' fi-tu....aaa..... cum ii zice..... asa, biserica... Locu acela une merjem can' botezam, cununam, dam de greu spiritual si avem nevoie de soul-building (trendy termen, eh? fii atent, inchipuie-ma mestecand ciunga la misto si rostind cuvantul de mai sus. Asa-i ca arat ciumeg?).
Toata lumea isi pune increderea doar in sine, nimeni nu mai stie sa se piarda in recunostinta... Si cat de gri ar arata lucrurile, nu-i tot. Mai nou, lumea nu se intoarce catre Biserica nici cand da de greu. Ca cica are mustrari de constiinta ca se duce acolo doar cand intra in belea si cand ii e bine nu. Pai du-te frate si cand ti-e bine dar numa' dute si acu', ca Dumnezeu nu o sa-si asume sloganul "Quid pro quo" cand ai nevoie de el. Te primeste si asa, cu tot greul tau, chiar daca nu L-ai mai chemat de ani, cat timp a fost ok. Esti copilul Lui si se bucura ca te vede in casa Lui si ca iti aduci aminte de tine in El.
Concluzionand, ie clar. Fii fericit si bucura-te in pana mea de ce ai, ca sa nu ajunga si copilul tau la fel de depresiv. Sau macar, ai grija "bre" sa nu devii un cocalar care, cu shocolata calda in fata, sa rumegi ca babuta din ce-ai trait. Mai ai vlaga in tine...
"Hai sa mai traim, toti viata pe pamant, hai sa mai traim un pic, Haideti sa vedem cum e'n mileniul trei. Si'n mileniul trei vom fi." She frumos, uai...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
